joi, 2 mai 2024

O REÎNNOIRE ZILNICĂ

Totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. 2 Corinteni 4:16
 

Te-ai gândit vreodată cât de mult pot influența cursul unei zile câteva minute puse deoparte pentru meditație și rugăciune? Obiceiul Domnului Isus de a-Și face timp în fiecare zi să intre în legătură cu Tatăl mă face să mă întreb: Dacă pentru El era un lucru important, cu cât mai vital este pentru noi?
Plecarea lui Hristos din lumea noastră nu ne-a privat nicidecum de prezența lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieții noastre, ba dimpotrivă, odată cu ridicarea la cer a Mântuitorului, a fost trimis pe pământ Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, a cărui prezență ne poate binecuvânta viețile în fiecare clipă doar cu o singură condiție: să ne-o dorim atât de mult, încât să o cerem zilnic. 
Pare totuși complicat să o cerem zilnic. Oare nu se poate mai rar? Ei bine, răspunsul cred că stă în inima fiecăruia dintre noi. Inima nu are nevoie de prea multe cuvinte ca să ne transmită ce deja ne-a fost comunicat de Isus în Predica de pe Muntele Fericirilor: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).
Altarul personal poate deveni o povară atunci când are la bază intențiile nepotrivite. Singura intenție validă e dorința sinceră și neegoistă de a sta în prezența Creatorului, Mântuitorului și Mângâietorului. Dă-I voie lui Hristos să locuiască prin intermediul Duhului Sfânt în mintea și inima ta.
Cu toții avem nevoie zilnic de botezul dragostei, care, așa cum pe vremea primilor apostoli i-a unit pe aceștia într-o inimă și-un gând, tot la fel poate face și cu noi astăzi. Poate te întrebi ce ne diferențiază atât de mult pe noi, creștinii de astăzi, de cei de la început; diferența cred că apare la nivelul dorinței pe care aceștia o simțeau după o comuniune zilnică și autentică cu Hristos. 
Dragă cititorule, acum, la final, nu îmi doresc decât să rămâi cu gândul că, dacă îți dorești o veșnicie alături de Dumnezeu, aceste câteva momente zilnice petrecute în prezența Lui nu sunt decât o pregustare a eternității.

Eliza Brânzan, farmacist